
Acesta este titlul unui articol din ziarul "The Canberra Times", semnat de ziaristul Markus Mannheim, unde în esenţă se relatează:
"Astăzi el este liderul spiritual al unei dintre cele mai mari biserici creştine, însa verişoara Papei Benedict al XVI-lea î-şi aminteşte de copilăria petrecută împreună, când mereu erau puşi pe pozne.

Atunci, ea l-a auzit pentru prima dată în ultimii 50 de ani.
D-na Brzakovic a crescut in Germania, oraşul Weilheim, iar în 1956 s-a mutat in Australia. Ea povesteşte cum Joseph Ratzinger şi-a amintit ca în adolescentă nu prea puteai conta pe el.
"El era peste tot, dar când aveai nevoie de el, era de negăsit", - î-si aduce aminte Steffie, clătinand din cap. "Acum, când î-mi amintesc câte le-am făcut, este o minune că am ramas vii".
Când, cu trei luni în urma a fost apelată, Steffie, la început s-a gândit că cineva glumeşte. Şi numai cand Măreţia Sa s-a prezentat ca "Ratzinger Pepi", atunci a înţeles cine se află la celălalt capăt de fir.
Eu am întrebat:
-Papa, tu eşti? - iar el a răspuns: pentru tine sunt acelaşi Pepi.
D-na Steffie a fost educată în spiritul religiei romano-catolice, însa în anii '70 a devenit membră a organizaţiei religioase a Martorilor lui Iehova.
Cu toate că membrii familiei sale s-au împotrivt acestei alegeri, Papa de la Roma a încurajat-o să procedeze portivit convingerilor ei.
El mi-a spus: "Voi faceţi lucrarea pe care noi ar fi trebuit sa o facem", referindu-se la activitatea de predicare a Martorilor lui Iehova.
"Sălile voastre nu sunt prea mari, însa sunt pline de oameni. Pe când catedralele, bisericile şi capelele noastre au rămas pustii".
În acest week-end d-na Brzakovic, împreună cu alţi 3 000 de coreligionari, a participat la congresul Martorilor lui Iehova, organizat în Canberra".
foto: Steffie Brzakovic la congresul Martorilor lui Iehova.
Australia, Canberra "The Canberra Times", 21 august 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu